Sdgabriel's Blog

Astăzi m-am simtit tare ciudat şi nu doar din cauza beţiei de aseară când m-am făcut mangă. A fost una dintre puţinele dăţi când am băut din cauză că eram nervos, din cauza celor acumulate în ultima perioadă. Nu este o scuză, chiar am avut nevoie de aşa ceva. Astăzi am auzit deja reacţii de genul “Nu te-am văzut nicioadată în halul ăsta!” Asta e. Viaţa e plină de surprize. Nu prea mai ştiu ce am făcut, ce am zis…cum am ajuns acasă. Nu mai contează.
A fost. A trecut.
Dar cum spuneam, mă simt foarte ciudat. Şi nu din cauza mahmurelii. Mă simt ca şi cum ceva s-a terminat sau că e pe cale să se termine. Şi asta pentru că am de luat o decizie sau mai bine zis, am luat o decizie şi de azi voi începe să o pun în aplicare. Am decis că a sosit timpul să elimin din viaţa mea lucrurile care nu îmi fac bine, persoanele care nu îmi fac bine. Am decis să mă accept aşa cum sunt, un om care are calităţi şi defecte. Cel mai rău îmi pare de timpul pe care l-am pierdut prin amânarea acestei decizii. Şi am amânat-o datorită celor din jur şi asta pentru că multă vreme eram o reflecţie a ceea ce credeau ei că sunt, a ceea ce doreau să fiu.
Eu eram prezent când cineva avea o problemă, când cineva avea nevoie de sfaturi, când cineva simţea nevoia să se plângă de orice, când cineva avea nevoie să se simtă bine, când cineva nu găsea pe altcineva pe post de însoţitor. Eram tot timpul prezent când un prieten îmi cerea asta. Şi mi se părea foarte normal să renunţ la timpul meu, la ceea ce făceam atunci, la problemele sau la distracţia mea ca să ajut un prieten. Dar aceste situaţii s-au înmulţit iar apoi s-au transformat în obişnuinţă. Dar m-am cam săturat de asemenea prieteni. M-am săturat să le suport toate mofturile, să le ascult toate prostiile iar în momentul când eu simt nevoia să fiu ascultat să nu fie nimeni lângă mine. M-am săturat să am în jurul meu oameni care mi-au făcut numeroase promisiuni dar pe care nu le ţin. Iar eu, ca un adevărat bou ce sunt, am crezut în aceste promisiuni deoarece credeam că dacă un prieten se oferă să te ajute o va face, mai ales că ei s-au oferit să mă ajute, eu necerându-le acest lucru. Acum realizez că doar i-a luat gura pe dinainte si că au vorbit doar ca să se afle în treabă. Mai bine tăceau dracului şi nu mă mai încurcau.
Azi dimineaţă mi-a venit să plâng. Chiar aveam nevoie să vorbesc cu cineva, să cer nişte sfaturi şi din trei telefoane pe care le-am dat nimeni nu a vut timp: primul nu a răspuns, al doilea a respins apelul, al treilea tocmai avea ceva de făcut şi a spus că mă va suna când termină. Mda. Atât a sunat de mi-a descărcat bateria la telefon. Si acestea erau persoanele care se declară “cei mai buni prieteni ai mei”. Stau şi mă întreb dacă chiar am nevoie de aşa ceva. Dacă am nevoie de astfel de oameni. De astfel de prieteni. Dacă merită să mă dau pe mine la o parte ca să le fiu lor aproape atunci când au nevoie. Cred că nu. În schimb mi-au fost alături persoane care nu m-aş fi aşteptat. Îmi pare rău că am ţinut lângă mine oameni care nu meritau asta în timp ce pe alţii i-am îndepărtat.
Aşa a fost şi cu serviciul. De când am plecat de la ultimul job mulţi s-au trezit vorbind că mă vor ajuta şi într-un final cu vorbele am rămas. Şi asta chiar mă doare, pentru că am văzut că pe alţii i-au putut ajuta. Dar asta e, toate trec.
Astăzi am hotărât că nu trebuie să mă mai bazez pe nimeni în afară de mine. De fiecare dată când am reuşit să fac ceva, am reuşit de unul singur, fără ajutor. Şi aşa trebuie să fac şi acum. Aşa va fi şi cu locul de muncă, mă voi apuca să-mi caut de lucru eu şi am să mă duc să lucrez unde voi găsi, fără să îi mai ascult pe ceilalţi când încep cu veşnicile comentarii: “Acolo? Nu eşti normal? Cum să te duci să lucrezi aşa ceva?” Şi reacţiile acestea vin din partea celor cu promisiunile. Dar de acum nu mă mai interesează ce spun.
Azi e luni, de fapt e luni noapte spre marţi, dar tot este un nou început. De azi vreau să fiu cum sunt eu şi nu cum vor alţii să fiu, să fac ce vreau eu şi nu ceea ce vor alţii şi să am în jur persoane cărora merită să le acord din timpul meu. Înseamnă că va trebui să renunţ la multe lucruri şi la unele persoane care încă îmi sunt dragi. Şi asta doare.