Nu demult am văzut acest caz la televizor şi mi s-a părut că este unul foarte simplu, pentru că orice om de bun simţ şi-ar fi dat seama că mama avea dreptate şi că acel copil trebuie să fie încredinţat ei. Dar, având în vedere că mama este româncă, justiţia austriacă a decis altfel. Vă rog să citiţi şi continuarea unde găsiţi o petiţie pe care să o completaţi. Totul durează două minute, nu costă absolut nimic şi puteţi ajuta astfel şi voi la tragerea unui semnal de alarmă vizavi de această mare nedreptate.

Nelly Nastase, mama, manechin si fotomodel al generatiei de aur, are nevoie de sustinerea voastra. I s-a facut o nedreptate greu de trecut cu vederea. Justitia austriaca a decis sa incredinteze copilul fostului ei sot, cetatean austriac, in conditiile in care ea a adus probe clare in instanta ca acest domn a avut un comportament abuziv fata de copil si fata de ea.
Putem sa o ajutam daca semnam in numar cat mai mare aceasta petitie: ”Aplicarea de urgenta a legislatiei dreptului superior a copilului si oprirea discriminarii romanilor in celelate tarii ale lumii”.

Citiţi în continuare…

În prima versiune a poveştii au fost de la început lucruri cam forţate. Ideea de a adormi când îţi faci un tatuaj este ceva de domeniul fantasticului. Personal nu mi-am făcut nici un tatuaj dar am prieteni care au trecut prin asta şi din câte am înţeles este cam greu să te ia somnul în acele momente. Trebuie ori să fi beat criţă, ori să nu fi dormit de vreo trei săptămâni.
Cretina asta mică mai minţea la început că a spus ce doreşte atât în franceză cât şi în engleză, dar având în vedere că acesta e român, ea e sigură că acesta nu a înţeles şi de aici a pornit neînţelegerea. E surprinzător că deşi acesta ştia că totul este o minciună s-a oferit să o ajute.

Cu toate că adevărata victimă este “pictorul” îmi pare rău şi pentru fata asta, cu toate că a dovedit că este doar o vacă mincinoasă. Dacă la început am considerat că este doar tâmpită, mai târziu am spus că merită ce i s-a întâmplat, pentru că şi-a facut-o cu mâna ei şi în plină cunoştiinţă de cauză, mai ales că era dispusă să distrugă reputaţia unui om doar pentru a părea ea nevinovată. Iar acest gen de oameni eu nu pot să îi suport, îmi este greaţă de ei.
Dar apoi mă gândeam că are doar 18 ani, este foarte tânără iar dacă este să ne gândim toţi la câte am făcut când aveam această vârsta cred că răsuflăm uşuraţi că nu avem astfel de semne care să ne amintească deciziile proaste pe care le-am luat.

De acum încolo va afla ce înseamnă prejudecăţile celor din jur, care la simpla vedere o vor eticheta într-un anumit fel fără ca să o cunoască, şi chiar dacă va apela la laser pentru a înlătura stelutele, tot vor rămâne cicatrici, care nu vor fi deloc plăcute la vedere. O soluţie ar fi operaţii estetice în repetate rânduri.
Sunt convins că deşi la început credea că tatuajul arată “super”, acum regretă mult acest lucru, iar acest regret va creşte o dată cu timpul.

(Sursă poze: dailymail.co.uk)

Încântat de noul look şi cu burta lipită de spate de foame m-am grăbit să-mi iau ceva de mâncare şi cum nu am avut nici un chef să aştept o oră după pizza cer de la o patiserie doi crenvurşti în cabanos. Vânzătoarea se uita la mine ca la maşini străine iar eu repet ce am spus în timp ce mă gândeam că asta ori e surdă ori proastă, că să realizez că eu eram cel prost şi cer doi cabanoşi în corn. După aceasta mă duc să îmi iau langoş şi cer doi crenvurşti cu brânză şi mărar, dar langoşăreasa fiind mai deşteaptă decât mine a înţeles ce doresc de fapt.
Se pare că a doua zi după ce beau un pic mai mult mi se face poftă de crenvurşti

Planul iniţial pentru această zi, sau cel puţin pentru prima jumătate a zilei, era tunsul şi mersul la plajă. Dar acum nu mai ştiu…acum o oră era plin de nori şi chiar a plouat, acum este soare. Nici vremea asta nu ştie ce vrea. Mai stau să văd dacă rămâne soarele sau vor reveni norii aceia enervanţi.
Sau poate o să stau să mai odohnesc, să mai dorm un pic. Sau poate o terasă prin oraş sau pe ştrand ar fi o idee bună. Aşa, ca pentru un început de weekend.

Lui Daniel Blair, un băieţel de 4 ani din Anglia, îi vine imbecila idee de a spăla un pui de Cocker Spaniel în vârstă de doar o săptămână, în toaleta pentru că avea impresia că e murdar. Bineînţeles că trage apa şi săracul căţeluş dus a fost.

Dar şi căţeii au parte de minuni, căţeluşul nostru rămânând blocat într-una din ţevile pe care le-a parcurs în minunata lui călătorie, de unde a fost salvat de instalatorii care au reuşit să-l localizeze cu ajutorul unei camere de filmat, cu toate că mama băiatului credea că acesta este deja mort. URAAAA!!! Ce noroc pe capul lui

Dar mă întreb de ce a rămas un copil de 4 ani nesupravegheat împreună cu un căţel aşa de mic? Ce făceau părinţii lui? Şi dacă nu s-ar fi omorât de grijă animalului măcar să fi supravegheat copilul cât era în baie, unde mai ţine omul detergent, dezinfectant, înâlbitor şi care nu sunt cele mai reuşite jucării pentru un copil. Mama băiatului părea preocupată mai mult de costul operaţiunii de salvare care, spre bucuria ei, a fost gratuită.

Dar măcar este o poveste cu un final fericit. Asta până Daniel va încerca să-l înveţe pe Dyno, căţelul, să zboare.
Vizionaţi şi filmuleţul acestei poveşti.
watch?v=3eZPCQB1Qyk
(Sursă poze: dailymail.co.uk)

Şi e plăcut să stai dimineaţa, cât încă este răcoare, relaxat pe o terasă, savurând o cafea bună, întâlnindu-te cu diverşi cunoscuţi, stând la o bârfă. Au apărut şi Claudia cu Daniela, leşinate de somn, iar rând pe rând au început să apară colegii lor, pentru ca într-un târziu terasa să fie plină de israelieni şi italieni pentru că, dacă Goldişul ar fi să se laude cu ceva ar fi cu studenţii străini. Italienii mi se par ciudaţi faţă de israelieni, care sunt mult mai ok. Dar în general sunt prunci faini. Dar după o oră întreagă de hlizit şi bârfit venise vremea să ne ocupăm şi de treburi mai serioase.

Aşa că ne-am despărţit, ei cu examenul lor iar eu cu treburile mele.

Mă dezbrac şi caut crema de plajă, pe care bineînţeles că am uitat-o acasă. Ţin minte că am pus-o pe birou ca să fie în faţa mea, să nu uit de ea dar tot am uitat. În rest aveam la mine de toate:cremă pentru pişcături de insecte, serveţele umede (2 pachete), vreo 3 reviste, 2 cărţi, caiet, pixuri, grafit, ascuţitoare, aparat foto, baterii, prosop, săpun, gel de baie etc, tot felul de porcării pe care nu ştiu de ce le-am mai cărat cu mine. Dar aveam şi unt de cacao, care habar n-am cum a ajuns acolo. Untul ăsta de cacao mi se pare o chestie tare ciudată: când ajungi la pajă şi vrei să te dai cu el nu poţi pentru că este tare ca piatra şi e bun doar ca să-ţi spargi capul cu el iar când eşti gata de plecare s-a transformat într-o chestie uleioasă care îţi curge prin toată geanta.

După ce m-am chinuit vreo 10 minute ca să raşchetez câte ceva din untul ăsta cu un pix şi eram uns şi “shiny”, dar mai ales pregătit să stau ca o şopârlă la soare, apare un pescar care se instalează aproape de mine. Ziceam că eu am o droaie de tâmpenii dar omul ăsta venise, în afară de undiţe şi momeală, şi cu scaun, caserole, găletuţe, mincioguri şi alte chestii mai mult sau mai puţin utile. După ce şi-a instalat şi aranjat toate ustensilele a început cu amabilităţi despre vreme în timp ce eu mă făceam că citesc, nu de alta dar chiar nu eram curios de conversaţie şi socializări.

Ceva trebuie să fi făcut greşit pentru că pescarul meu a dedus cumva, din atitudinea pe care o aveam, că aş fi foarte interesat să aflu despre cum e să pescuieşti păstrăv, biban, despre momeli, adică despre toate lucrurile pe care doream cu disperare să le aflu astăzi. La un moment dat cred că am aţipit pentru că m-am trezit dintr-o dată că îl aud povestindu-mi că el nu a mai băut de 35 de ani, că soţia lui s-a pensionat de boală, dar habar nu am cum de a ajuns de la omizi şi viemii de bălegar la soţia lui.

Ştiu doar că era foarte cald şi că eram moleşit de la atâta soare iar de auzit nu-l mai auzeam, singurele dăţi când deschideam ochii fiind la trecerea bărcilor cu motor. Au fost o grămadă! Anul ăsta trebuie neapărat să merg cu barca cu motor pe Mureş.
Acu’ sunt roşu ca racu şi mă cam ustură pielea, dar măcar am prins ceva culoare. Iar dacă mâine o să am vreme mă duc din nou.

Cu toate astea ne-am dus să ne plimbăm un pic pe mal şi, pentru că era foarte cald, nu am rezistat să nu coborâm la Mureş şi să ne băgăm picioarele în el
Dar mâine este zi de plajă. Obligatoriu! Oana nu avea chef de poze aşa că în poze apar doar eu şi picioarele mele, ea a fost fotograful. Pe acolo am mai găsit şi nişte vaci care au binevoit să se lase fotografiate.

Spre mijlocul zilei am fost cu Ramo prin Kaufland, la cumpărături cică. Nu îmi prea place magazinul ăsta deloc dar nu ştiu de ce…e curat, are preţuri bune, produse proaspete. Dar am cam început să am oroare de aceste extra-mega-hypermarket-uri. Boală profesională, mai mult ca sigur. Fâţâindu-ne noi pe acolo am flămânzit şi ne-am combinat pentru o, mai bine zis două “Big” la “5 Colţuri”, ca să mai profităm şi noi de super-oferta asta a lor. Pizza a fost delicioasă şi plină cu tot ce am vrut…se vede că Ramo a făcut comanda şi că are pile

Seara am ieşit cu trupa prin oraş dar nu am avut chef de nimic. Îmi era somn şi nici cele două ginuri nu m-au ajutat ca să îmi revin…nici măcar discuţiile despre căsătorie şi prunci. Am o droaie de prieteni şi foşti colegi care sunt căsătoriţi şi au copii, ba unii chiar au divorţat şi sunt la o doua căsătorie. Şi mă cam irită când se comportă de parcă ei ar fi inventat roata sau mersul pe jos doar pentru că au făcut un copil pe care apoi l-au pasat bunicilor ca să îl crească pentru că ei nu au timp. Să fim serioşi, ce e aşa greu să faci un copil, mai ales pentru un bărbat? De crescut e mai greu şi doar aşa ceva mi-ar mai lipsi acum. Nu ştiu…cândva, vreodată, probabil, s-ar putea să mă hotărăsc să fac un copil dar până atunci mai e timp. Am cui să port de grijă iar un copil chiar este ultimul lucru la care să mă gândesc acum.

Iar acum casc şi ascult muzică. Îmi este somn dar nu pot dormi, dacă ma pun în pat stau şi belesc ochii în tavan câteva ore. Bine măcar că am câte ceva de făcut. Chiar nu ştiu din ce cauză îmi este aşa de somn pentru că dorm şi noaptea, mai dorm şi ziua câteva ore dar tot nu îmi ajunge. Şi niciodată nu am fost genul de om care să se omoare cu dormitu’. Mă simt obosit dar nu ştiu de unde am acumulat atâta oboseală. Aş vrea să plec câteva zile. Doar eu singur. Undeva unde este cald, unde este mare, unde este soare, unde este plajă. Să îmi închid telefonul, să dorm pe plajă, să mă bronzez, să nu mă deranjeze nimeni.
Dar acum nu pot. Nu încă.

Nu pot să cred! Îmi vine să plâng de bucurie! Toată viaţa mea am aşteptat un asemenea moment dar nu am îndrăznit să sper că voi trăi să văd asta cu ochii mei!
Comfort Wipe. În sfârşit cineva s-a gândit să inventeze hârtia de budă în vârf de băţ! De acum nu vom mai ţine hârtia igienică în mână. Pentru doar 19,99$ plus încă 7,99$ transportul vom primi acest extraordinar băţ ca să ne ştergem la fund cu el!
În asemenea clipe ar trebui să ne luăm cu toţii de mână şi să ne bucurăm pentru că acest vis a devenit realitate.

Comfort Wipe
WOOOW! Unora le fuge mintea…păcat că nu mai vine înapoi.

Munca depusă în prezent nu mă atrage absolut deloc, o fac de nevoie, este o muncă plictisitoare, posibilitatea promovării nu există, nu mai este nimic nou care să reprezinte o aşa-zisă provocare, este un drum închis. Dar este ceva sigur, comod, muncă de birou, programul este ok, iar salariul nu e chiar rău.
Posibila variantă ar fi destul de ciudată, ar fi ca o întoarcere în timp, ceea ce nu întotdeauna este un lucru bun. Are destul de multe minusuri dar are un plus care ar face ca totul să merite: şansa mutării, după un timp, pe un post sau într-un departament care să corespundă pregătirii şi experienţei pe care le am. Şi este o şansă destul de măricică dacă i-au în considerare mărimea companiei. Nu este ceva monoton, asta reprezentând încă un punct în plus, dar restul, inclusiv salariul, sunt penibile.

De-a lungul timpului am avut mai multe locuri de muncă în ultimii ani intervenind o anume stabilitate din punct de vedere profesional, stabilitatea la care am renunţat de bună voie, pentru că nu doream să mai suport jegul uman din jurul meu, de frică să nu transform şi eu într-o creatură abjectă.
De felul meu, sunt foarte adaptabil, nu îmi este frică de locuri noi, situaţii noi, colective noi…chiar îmi place tot ceea ce este inedit fiindcă îmi place foarte mult să experimentez. Nu îmi este frică să încerc ceva ce nu am mai făcut până acum, să o i-au de la capăt. Nu îmi este ruşine să lucrez chiar dacă ar trebui să fac ceva ce mulţi consideră că este “sub demnitatea mea”. Nu am avut niciodată probleme de genul acesta cu toate că uneori cei din jur încercau să mă facă să cred că acesta ar fi ceva înjositor.

Dar din câte am observat, îmi este greu să duc la bun sfârşit un plan făcut pentru un termen mai lung. Perioadele scurte sau medii nu sunt o problemă dar îmi este greu să îmi păstrez interesul pentru ceva ce pare să dureze o veşnicie. Ştiu că nu este bine şi chiar încerc să remediez acest neajuns, dar e greu, mai ales dacă nu intervin anumite beneficii, stimulente care să te facă să îţi doreşti să mergi mai departe, care să te ajute să depăşeşti perioadele mai dificile.
Ştiu că a doua variantă ar fi mult mai bună pentru mine, dar pe termen lung…şi trebuie să mă conving că voi dori să rămân în compania respectivă o perioadă de timp mai mare.
Nu ştiu încă. Dar mai am câteva zile de gândire.

De când eram mic am fost atras de tot ce a însemnat misticism, ocultism, supranatural, am citit mult în legătură cu acest subiect şi de aceea cred în existenţa vrăjitorilor, a magiei; cred că există oameni care au astfel de puteri. Dar nu cred că tipa de care vă spuneam a găsit unul dintre aceşti oameni, după cum nu cred că vreunul dintre cei pe care îi ştiu că au fost la “vrăjitoare” au fost la una adevărată, una care să nu fie catalogată ca şi şarlatană, profitoare sau, mai elegant, una care profită de oamenii naivi sau de cei care se află într-o situaţie delicată, într-un moment de răscruce al vieţii.

Se poate ca şi dintre aceste “vrăjitoare” unele să aibă oarecare puteri, pentru că ştiu că la unii le-au ghicit trecutul, dar la ghicirea viitorului au dat cu bâta-n baltă. Dar într-un stil grandios! Au scos nişte aberaţii şi nişte inepţii, de mă mir că nu s-au aruncat bieţii oameni în faţa trenului când au auzit ce-i aşteaptă. Mă miră cum de poţi să vezi trecutul dar nu poţi ghici viitorul, sau le-au pus întrebări generale, vaste despre lucruri care se întâmplă sau care se pot întâmpla majorităţii dintre noi iar ei vâzând că li se potrivesc câteva dintre ele au zis: “Gata! Asta e adevărată! Chiar vede trecutul!”

Îmi este greu să cred că cineva care îşi face reclamă la mica publicitate că leagă, dezleagă, vindecă, bagă şi scoate tot ce se poate şi nu se poate ar putea rezolva o problemă gravă. Sau orice alt fel de problemă sau necaz. Îmi amintesc de o fostă prietenă (din vremuri de demult) care apelase la o astfel de “tanti” şi dorea să ştie dacă un anumit cuplu se va despărţi şi a aflat că acel cuplu se va despărţi “în 2 săptămâni, 2 luni sau 2 ani”. Mda. După părerea mea o dată foarte exactă. Despărţirea a avut loc după 1 an şi cu aceată ocazie tipa a avut dovada incontestabilă a puterii acelei doamne. Şi acum o mai vizitează.
E ciudat cum acei oameni care au apelat la astfel de practici şi au văzut că, din ceea ce li s-a spus, nimic nu s-a adeverit continuă să creadă şi să meargă.

Şi mai ciudat este că toţi cei care apelează la vrăjitoare se declară credincioşi, cu toate ca este ştiut că Biblia condamnă acest lucru. Ei spun că merg la magie albă. Eu cred că magia este magie, indiferent că este albă, negră, verde sau de altă culoare. Poate aşa cred ei că vor trece peste un setiment de posibilă vinovăţie.
Eu nu am fost niciodată la vrăjitoare şi nici nu cred că am să mă duc. Cel puţin nu la acestea de pe la noi, care apar la televizor sau la mica publicitate. Şi nu din cauza credinţei, preoţilor sau a bisericii. Dar cred în autosugestie, în Legea atracţiei şi chiar dacă ţi se vor spune nişte porcării, nişte aberaţii, că ţi se vor întâmpla necazuri te vei gândi la ele. Iar dacă vei începe să te temi şi te vei gândi intens şi în mod repetat le vei putea atrage în viaţa ta, chiar dacă nu crezi.
Legat de biserică, ea spune, exagerând un pic cam mult, că cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt fiind opriţi de la Sfanta Împărtăşanie de la 7 pâna la 15 şi chiar 20 de ani. Şi pentru că asta nu este destul, în semn de răzbunare, sunt pedepsiţi de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferinţă în familia lor, cu pagube si neînţelegere, cu sărăcie si moarte cumplită. Boli grele şi fără leac, moarte cumplită…nu îmi prea place cum sună, şi parcă s-a terminat cu dragostea şi cu iertarea. Dar noahhh…oarecum tipic religiei noastre.